Programul „Școala altfel” în contextul implicării părinților.
Ordinul nr. 6.479 din 5 octombrie 2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Școala altfel”
Extras:
Articolul 6
(1) Activitățile Programului „Școala altfel“ sunt proiectate și derulate în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinți, reprezentanți ai instituțiilor, autorităților, companiilor sau organizațiilor nonguvernamentale locale, ținând cont și de resursele, inclusiv cele financiare, disponibile în unitatea de învățământ.
(2) În derularea activităților Programului „Școala altfel“, cadrele didactice, elevii și părinții identifică și valorifică resurse locale. Această abordare contribuie la dezvoltarea creativității, abilităților de rezolvare a problemelor și a colaborării dintre cadre didactice, elevi, părinți și comunitate.
(3) În perioada Programului „Școala altfel“, unitățile de învățământ preuniversitar pot organiza activități în colaborare cu unitățile pentru activități extrașcolare: palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive școlare, centrele județene de excelență.
(4) Pentru desfășurarea activităților planificate, cadrele didactice, elevii, părinții și partenerii unităților de învățământ colaborează în vederea asigurării resurselor necesare, având acces la infrastructura și logistica școlii. În implementarea programului pot fi utilizate și resurse extrabugetare.
(5) Cadrele didactice asigură supravegherea și siguranța preșcolarilor și elevilor pe parcursul desfășurării activităților, conform legislației în vigoare.
(6) Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul Programului „Școala altfel“, prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți și/sau gestionarea fondurilor asociației de părinți utilizate în derularea Programului „Școala altfel“.
Sursa: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/275211
ATENȚIE!
Ordinul nr. 5.034/2016 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar a fost în vigoare de la 29 august 2016 până la 5 octombrie 2023, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordinul nr. 6.479 din 5 octombrie 2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Școala altfel”
– ORDIN nr. 5.034 din 29 august 2016 pentru aprobarea Metodologiei de organizare a Programului naţional „Şcoala altfel”
Cap. I. Prevederi generale
Art. 3. În perioada alocată Programului national „Școala altfel” vor fi facilitate activități
educaționale având una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:
c) proiectate în parteneriat cu elevi, părinți, instituții, organizații non-guvernamentale
și/sau operatori economici;
Art. 7. (1) Activitățile cuprinse în Programul național „Școala altfel” vor fi
implementate/facilitate de cadre didactice în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice,
părinți, reprezentanți ai instituțiilor, autorităților, companiilor sau organizațiilor non-
guvernamentale locale, ținând cont și de resursele disponibile în unitatea de învățământ.
(2) În derularea activităților Programului național „Școala altfel”, cadrele didactice,
elevii și părinții vor identifica și valorifica resurse locale. Această abordare contribuie la
dezvoltarea creativității, abilităților de rezolvare a problemelor și a colaborării dintre cadre
didactice, elevi, părinți și comunitate.
(3) Pentru realizarea activităților decise, cadrele didactice, elevii, părinții și partenerii
unităților de învățământ se vor asigura de existența resurselor necesare, având acces la
infrastructura și logistica școlii. În implementarea programului pot fi utilizate și resurse
extrabugetare.
Art. 12. Prezenta metodologie va fi afișată la avizierul școlii sau într-un alt loc accesibil
pentru a putea fi consultată de cadre didactice, elevi, părinți și parteneri ai unității de
învățământ.
Art. 15. În vederea planificării activităților din cadrul Programului național „Școala
altfel”, până la data de 10 octombrie, se vor stabili:
a) echipa de coordonare a Programului național „Școala altfel”, alcătuită din
director/director adjunct, membri ai Consiliului Profesoral (cel puțin 1 membru din comisia
pentru întocmirea orarului), reprezentanți ai Consiliului Elevilor, reprezentanți ai
Comitetului de Părinți, consilierul educativ și/sau coordonatorul de proiecte, consilierul
școlar/mediatorul școlar;
Art. 16. Componența echipei de coordonare și calendarul Programului național „Școala
altfel” vor fi analizate în cadrul Consiliului Profesoral și aprobate de Consiliul de
Administrație al unității de învățământ. La ședința consiliului profesoral vor fi invitați
reprezentanți ai Consiliului Elevilor și reprezentanți ai Comitetului de Părinți.
Sursa: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/182171