Proiect pilot multisport



22.08.2026


În urma intervenției efectuate de Ministrul Educației la Televiziunea Intermedia, de luna aceasta, în cadrul căreia a făcut anunțul prin care aflăm că din această toamnă se lansează programul „Sportul în școală”, inițiativă ce își propune revitalizarea sportului în învățământul preuniversitar, venind în întâmpinarea inițiativei anunțate vă supunem atenției, în rândurile de mai jos, propunerea pilot intitulată „Jocurile aduc bucurie


Captură ecran: Televiziunea Intermedia, 8 august 2026



––––––––––-


FIȘA DE PROIECT


  1. Denumirea proiectului: „Jcourile aduc bucurie
  2. Inițiator
    Asociația de Părinți „Școala Gimnazială Liviu Rebreanu” este inițiatoarea proiectului.
  3. Locul de desfășurare
    Sala de sport a Școlii Gimnaziale Liviu Rebreanu. Sala reprezintă centrul fizic al proiectului pilot (Centrul Multisport), în jurul căruia este construit programul anual de activități.
  4. Scop
    Crearea unui cadru accesibil și atractiv în care copiii de vârstă preșcolară și familiile acestora să descopere bucuria mișcării prin joc, activități motrice și experiențe comune.
  5. Beneficiari
    Beneficiarii direcți ai proiectului sunt: preșcolarii din grădinițele aflate în proximitatea Școlii Gimnaziale Liviu Rebreanu; membrii familiilor acestora, implicați alături de copii în activitățile programului.
  6. Structura programului
    Programul este organizat pe parcursul unui an școlar și cuprinde:
    Activități lunare în număr de12 activități, desfășurate în sala de sport, în ultima zi de vineri a fiecărei luni. Fiecare activitate are ca element central unul dintre materialele didactice deja consacrate în activitățile multisport desfășurate până acum.
    Cele 12 materiale didactice sunt: Cercurile colorate (ex: Cercul la scenă deschisă), Sacii de sărit, Corzile de sărit (ex: Coarda la scenă deschisă), Frânghia de tras, Arcurile cu săgeți, Trotinetele și bicicletele, Pistoalele cu apă, Mingile, Jaloanele, Țintele de karate, Eșarfele, Materialele fluorescente.
    Materialul didactic reprezintă punctul de plecare pentru construirea jocurilor și exercițiilor de mișcare, adaptate vârstei copiilor și participării împreună cu familia.
    Activități trimestriale Pe lângă activitățile lunare din sala de sport, programul include
    activități de o zi, desfășurate în afara sălii, aproximativ o dată pe trimestru.
    Acestea oferă posibilitatea ca experiența multisport să fie transferată în alte spații și contexte.
    Câteva exemple ar fi: „Ziua Internațională a Copilului” de la Muzeul Satului și „O ieșire la Muzeul Golești”, activități care pot reuni mișcarea, jocul, explorarea și descoperirea patrimoniului.
  7. Principiul de funcționare
    Proiectul este construit în jurul unui principiu simplu: copilul nu vine doar să facă mișcare, ci vine să se miște împreună cu familia.
    Activitățile sunt concepute astfel încât părinții să poată participa efectiv la jocuri și exerciții, transformând timpul dedicat mișcării într-o experiență comună copil–părinte.
  8. Modelul de finanțare
    Pentru susținerea proiectului este constituit Fondul „Mișcare pentru Sănătate”. Fondul este alimentat prin donații voluntare din partea persoanelor care doresc să contribuie la susținerea activităților, principalii contributori fiind, în mod obișnuit, membrii familiilor copiilor participanți. Fondul este administrat de Asociația de Părinți, iar resursele disponibile sunt alocate pentru susținerea costurilor generate de activitățile proiectului.
    Contribuția la fond are caracter voluntar și nu reprezintă ocondiție pentru participarea copilului la activități.
  9. Rolurile partenerilor
    9.1. Asociația de Părinți inițiază și susține proiectul; pune la dispoziție cadrul organizațional; facilitează implicarea familiilor; sprijină organizarea activităților; administrează Fondul Mișcare pentru Sănătate;
    9.2. Structura sportivă parteneră (de ex: Asociația CSAM Olimpic) asigură componenta sportivă, didactică și metodică; contribuie la pregătirea, organizarea și desfășurarea activităților; sprijină utilizarea adecvată a materialelor și adaptarea activităților la vârsta beneficiarilor.
    9.3. Școala Gimnazială Liviu Rebreanu asigură cadrul fizic în care funcționează centrul pilot, prin sala de sport; sprijină integrarea proiectului în comunitatea școlară;
    9.4. Unitatea de învățământ de nivel preșcolar sprijină integrarea proiectului în comunitate, facilitează implicarea familiilor. U.I. are posibilitatea să opteze și pentru o activitate care să se desfășoare în spațiul în care se desfășoară activitatea copiilor, de ex: Grădinița Brândușa.
  10. Caracterul pilot
    Proiectul este conceput ca un model-pilot de Centrul Multisport, construit în jurul unei infrastructuri existente și al unei comunități locale. Elementele esențiale ale modelului sunt: un spațiu fizic + un program anual + materiale didactice +activități în familie + implicarea unei structuri sportive + resurse comunitare.
    Experiența acumulată în cadrul proiectului pilot poate sta ulterior labaza dezvoltării unor Centre Multisport similare în alte comunități și desigur a Rețelei Multisport.
  11. Rezultatul urmărit
    Prin proiect se urmărește crearea unei rutine de mișcare în familie, în care copiii să asocieze activitatea fizică cu jocul, bucuria și timpul petrecut împreună cu părinții.
    În același timp, proiectul urmărește să creeze o comunitate locală care contribuie voluntar la susținerea activităților dedicate copiilor.
  12. Formula sintetică a proiectului Multisport = un centru fizic + 12 întâlniri lunare + 4 experiențe în afara sălii (una pe trimestru) + copil și familie + materiale didactice + structură sportivă + Fondul Mișcare pentru Sănătate.


Vezi MAI MULTE

1. MULTISPORT


2. PARTENERIATUL PENTRU MIȘCARE


3. CALENDARUL ZILELOR NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE


4. JOCURILE RECREATIVE


5. PROGRAMUL NAȚIONAL


6. PROGRAMUL NAȚIONAL


This site is using SEO Baclinks plugin created by Cocktail Family