Zi: 21 februarie 2024

CSAM Olimpic se numără printre organizațiile care au reușit să finalizeze etapa de scriere de proiecte




„Am aplicat acest proiect deoarece dorim să promovăm sportul tradițional românesc, oina și să îl integram în programele existente. Considerăm că este important să revitalizăm acest sport în comunitatea noastră și să îl promovăm ca pe o activitate recreativă și culturală deosebită.” ne-a declarat Adrian UDREA, unul dintre membrii echipei de comunicare ai organizației.

La sfârșitul primului apel de proiecte din cadrul Programului Erasmus+ din anul 2024 organizația a reușit să finalizeze cu succes etapa de tranmsitere a aplicației.

CSAM Olimpic include oina în programul multisport la “Centrul Liviu Rebreanu” în baza bunei cooperări cu Școala Gimnazială Liviu Rebreanu și Asociația de Părinți „Școala Liviu Rebreanu ” București

În 2024 organizația mai face încă un pas după ce în luna ianuarie unul dintre membrii organizației a beneficiat de cursul de scriere de proiecte derulat în cadrul “Incubatorului de Proiecte” al Institutului Național de Cercetare în Sport (INCS), în colaborare cu  Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

„Includerea sportului Oină corespunde unui moment prielnic, iar transformarea CSAM OLIMPIC într-o structură multisport este oportună, argumentele fiind:
  

– sport de echipă, practicat în aer liber, o minge mică și un baston (baza materială lipsită de accesorii și echipamente costisitoare);

– se joacă pe orice tip de suprafață, iar marcarea terenului poate fi realizat cu soluții provizorii; 

– prezintă elementul de noutate (cel puțin pentru comunitatea din jurul centrului) are caracter recreativ, și interdisciplinar;

– sportul național al românilor, înscris în registrul național al elementelor vii de patrimoniu cultural;

– beneficiază de modificările legislative privitoare la accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare școlilor;

– susținut prin adoptarea unor prevederi legislative recente, cum ar fi cea referitoare la “Ziua națională a oinei” si la Programul Național “Redescopera oina”;

– beneficiază de o rețea națională.” ne-a declarat Victor POPA, președintele organizației.


Captură ecran sursa: https://webgate.ec.europa.eu/.

„Oina face parte din familia sporturilor naționale ce se practică în diferite țări europene, spre exemplu: Bocce în Italia, Petanque în Franța, Brannboll jucat în general în Scandinavia, Rounders în Irlanda (denumit local Cluiche Corr) și Schlagball în Germania. Sunt multe sporturi traditionale, nu neaparat asemănătoare cu oina, care sunt bine conservate (GAA Sports) și promovate în cadrul unor festivale.” ne-a declarat, la final, Oliver Ioniță, unul dintre tinerii pasionați din cadrul organizației.

La această reușită menționăm că au contribuit și cetățenii implicați din Sectorul 3, amintindu-i pe Cătălin Pantazi, Marian Stoica și nu în ultimul rând pe Maria Chirac.

Departament comunicare AM

This site is using SEO Baclinks plugin created by Cocktail Family

În familie

8 Comments