Argeșul Redescoperă Oina continuă la Țițești și Boțești și face un prim pas la Beleți-Negrești




Un nou an presupune atât reiterarea acțiunilor din anul anterior, cât și demararea unor noi inițiative, deopotrivă pentru ONG-uri și pentru comunitățile în care acestea activează.


Putem spune că exemplu concret în acest sens îl reprezintă atragerea de fonduri pentru desfășurarea activităților în anul 2024. Astfel, în data de 27 ianuarie, reprezentanții Clubului Sportiv Olimpicii, alături de o parte dintre sportivi, au fost prezenți la dezbaterea bugetului local din comuna Țițești, unde au comunicat propunerea de finanțare pentru următoarele activități în care să fie prezent și jocul de oină:

– Sărbătorirea Zilei naționale a culturii (15 ianuarie);

– Sărbătorirea Zilei naționale a oinei (9 mai);

– ,,Cupa Țițeștiului” la oină, organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei comunei Țițești (la finalul lunii iunie);

– Memorialul ,,Constantin Dumitrescu și soții Stanciu” la oină (la finalul lunii octombrie); – Sărbătorirea Zilei naționale a României (1 decembrie).


Foto 1: Președintele C.S. Olimpicii prezintă propunerile de finanțare în cadrul dezbaterii bugetului comunei Țițești

O zi dedicată sportului nostru național nu putea să treacă fără un joc propriu-zis, astfel că după dezbaterea bugetului, sportivii clubului s-au deplasat pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale Țițești, unde s-a desfășurat primul antrenament din anul 2024.


Foto 2: Sportivii din cadrul CS Olimpicii la antrenament

În cea de-a doua parte a zilei, procesul de redescoperire a oinei a continuat într-o nouă localitate unde am aflat că s-a practicat sportul nostru național.

Am pornit de la Țițești, iar după un drum de aproximativ 50 de km am ajuns în localitatea Beleți-Negrești, menționată în manuscrisul învățătorului Constantin Dumitrescu, unde am fost întâmpinați de domnul Gheorghe Duican. Mulțumim pe această cale domnului profesor Marian Ilie care ne-a intermediat contactarea domnului Duican.

Foto 3: Domnul profesor Gheorghe Duican alături de o parte din membrii grupului de inițiativă Argeșul Redescoperă Oina

Domnul profesor ne-a declarat că a predat la școala generală din localitate până la pensionare, respectiv în anul 2007. Pe lângă rezultatele notabile obținute de către foștii elevi ai dumnealui la atletism, handbal și multe alte sporturi, se pot număra și cele obținute la oină, joc deprins de la doamna profesoară Maria Stanciu din Țițești. Câteva exemple în acest sens sunt participările la fazele finale ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar în anii 2003 și 2007.


Foto 4: Diplomă obținută de echipa Școlii Generale Negrești în cadrul ONSS
Sursa: colecția profesorului Duican
Foto 5: Școala Generală Beleți-Negrești
Foto 6: Broșură de prezentare a oinei
Sursa: colecția profesorului Duican

La finalul vizitei, dumnealui și-a arătat dorința de a sprijini demersurile de redescoperire a oinei la nivelul județului Argeș, un exemplu propus în acest sens fiind acela de a participa în calitate de invitat la un cerc pedagogic al profesorilor de educație fizică și sport, în cadrul căruia să prezinte sportul nostru național.


Comuna Beleți-Negrești fiind destul de apropiată de Boțești, la finalul zilei ne-am abătut până la Școala Generală din localitate pentru a oferi câteva materiale de joc. Acolo am avut plăcerea de a ne reîntâlni și a discuta cu domnul profesor Irinel Vasilescu despre viitoarele acțiuni la nivel de oină din localitate.


Foto 7: Domnul profesor Irinel Vasilescu alături de o parte din membrii grupului de inițiativă Argeșul Redescoperă Oina

Ziua a trecut foarte repede, nemaiavând timp pentru a vizita și alte localități din județul Argeș unde am aflat că s-a practicat oina. Cu această ocazie lăsăm cititorilor un indiciu, și anume acela că respectivele localități se învecinează cu orașul Mioveni.

Pentru gloria sportului românesc, înainte!

Un material de I. Oliver   

This site is using SEO Baclinks plugin created by Cocktail Family

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *